O aplicatie digitala vine in ajutorul ingrijirii batranilor

0
552

O aplicatie digitala ii va ajuta pe asistentii medicali si pe cei sociali sa vina in sprijinul persoanelor varstnice printr-o ingrijire mai buna. Sistemul a fost lansat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice.

Aplicatia digitala interactiva WHO ICOPE Handbook App” ofera indrumari practice pentru a aborda conditiile prioritare, inclusiv limitarile de mobilitate, malnutritia, pierderea vederii si auzului, declinul cognitiv si simptomele depresive, spun reprezentantii OMS.

Folosita impreuna cu un pachet de instrumente, inclusiv un nou manual, aplicatia va accelera instruirea personalului medical si a asistentilor sociali pentru a rezolva mai bine nevoile diverse ale persoanelor in varsta.

„Este esential ca serviciile pentru persoanele in varsta sa fie incluse in pachetele de ingrijire medicala universala. in acelasi timp, trebuie sa existe o buna coordonare intre sanatate si serviciile sociale pentru a oferi ingrijiri optime atunci cand este nevoie.”, spune dr. Anshu Banerjee, directorul Departamentului de Sanatate Materna, Nou-nascut, Copil si Adolescent al OMS.

Datele OMS arata ca populatia lumii imbatraneste intr-un ritm rapid. Pana in 2050, una din cinci persoane va avea peste 60 de ani. Numarul celor peste 80 de ani este prevazut sa se tripleze in urmatorii 30 de ani, de la 143 milioane in 2019 la 426 milioane in 2050.

„O astfel de inovatie va permite persoanelor in varsta sa continue sa faca lucrurile pe care le apreciaza si sa previna izolarea sociala si dependenta de ingrijire. Interventia in zonele in care traiesc persoanele in varsta, cu participarea activa a comunitatii si a persoanelor in varsta in sine, este esentiala pentru un plan personalizat de ingrijire.”, declara dr. Islene Araujo de Carvalho, din conducerea grupului OMS privind imbatranirea si ingrijirea integrata.

Articolul precedentLipseste o categorie de medicamente pentru bolnavii de cancer; cand ar urma sa ajunga din nou in tara
Articolul următorAproape 500.000 de copiisi adolescenti romani risca sa sufere de obezitate in 2030