Numărul cazurilor de tuberculoză în România a scăzut de peste trei ori în ultimii 22 de ani, anunță Ministrul Sănătății

0
154

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat luni, în cadrul unei conferințe dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, că numărul cazurilor de tuberculoză în România a scăzut de peste trei ori față de acum 22 de ani, un semn clar al eficienței abordării țării în combaterea acestei maladii, informează Agerpres.

„Abordarea pe care România a avut-o în ultimii 20 de ani în ceea ce privește combaterea tuberculozei a fost cea corectă. (…) La începutul anilor 2000 (…), în România aveam zeci de mii de cazuri de tuberculoză, foarte, foarte multe decese și începuseră să apară și cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă. Și am reușit, în decurs de câțiva ani atunci, să schimbăm trendul, care a fost crescător, până prin 2003. După care a început, încet-încet, să scadă și să ajungem, după 22 de ani, dacă comparăm cu anul 2002 sau 2003, la o reducere mai mare de trei ori a numărului de cazuri de tuberculoză. În general, o reducere de mai mult de cinci ori a numărului de cazuri de tuberculoză la copii cu vârsta între zero și 14 ani și o reducere foarte semnificativă a numărului de decese”, a explicat ministrul Rafila.

În ciuda progreselor remarcabile din România, ministrul a subliniat o provocare majoră la nivel global: stagnarea trendului de scădere a cazurilor de tuberculoză, cu o ușoară creștere înregistrată mai ales după pandemia de COVID-19.

„Articole științifice (…) documentează această relație directă între ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei și creșterea cazurilor de tuberculoză (…), pe de o parte, și ceea ce se întâmplă la nivel global, unde lipsa finanțării în diverse programe de tuberculoză (…) poate pune în pericol anumite zone, nu e vorba despre România, dar (…) circulația internațională este foarte intensă”, a adăugat Alexandru Rafila.

Articolul precedentA treia prelevare de organe și multi-ţesut din 2025 la Spitalul Județean Târgu Mureș
Articolul următorPeste 200 de specialiști se reunesc la Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iași 2025