Numărul cazurilor de COVID-19 a depăşit 200 de milioane la nivel mondial

0
97

Numărul cazurilor de COVID-19 a depăşit 200 de milioane la nivel mondial, iar dacă bolnavii de COVID-19 ar forma o națiune, ar fi a opta populație a lumii, potrivit datelor centalizate de Reuters și preluate de presa națională și internațională.

Potrivit acestei analize, cel puţin 2,6% din populaţia lumii a fost infectată cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, se crede că procentul real este probabil mai mare, din cauza numărului limitat de teste din multe locuri. Dacă numărul persoanelor infectate ar fi o ţară, ar fi al optulea cel mai populat stat din lume, după Nigeria, scrie Reuters.

Datele arată că a fost nevoie de peste un an pentru ca numărul cazurilor de COVID-19 să ajungă la 100 de milioane, în timp ce următoarele 100 de milioane au fost raportate în puţin peste şase luni. 4,4 milioane de oameni și-au pierdut viața până acum din cauza pandemiei de COVID-19.

Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 creşte în cel puţin 83 din 240 de ţări.

Ţările care raportează cele mai multe cazuri în media pe şapte zile sunt reprezentate de Statele Unite, Brazilia, Indonezia, India şi Iran, care înregistrează aproximativ 38% din toate cazurile înregistrate la nivel global.

În ceea ce privește persoanele nevaccinate, acestea reprezintă aproape 97% din cazurile severe de COVID-19.

Și țările din Asia de Sud-Est raportează o creştere a numărului de cazuri. Cu doar 8% din populaţia lumii, regiunea raportează în fiecare zi aproape 15% din toate cazurile globale, potrivit unei analize Reuters.

”Ne dorim cu disperare să se termine cu această pandemie, dar COVID-19 în mod clar nu a terminat cu noi. Iar bătălia trebuie să dureze mai mult”, a spus Dr. Rochelle Walensky, directorul Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), săptămâna aceasta.

 

Articolul precedentOMS solicită amânarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID cel puțin până la sfârșitul lui septembrie
Articolul următorSorin Cîmpeanu, despre posibilitățile în care elevii ar putea fi vaccinați anti-COVID la școală