Noutăți în radiologia pediatrică, prezentate la Spitalul Județean Târgu Mureș

0
297

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a organizat un eveniment științific de referință dedicat radiologiei pediatrice. La invitația Conf. Dr. Marian Pop, șeful Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, Prof. Univ. Dr. Erich Sorantin, specialist în radiologie pediatrică și pediatru la Universitatea Medicală din Graz, Austria, a susținut un curs interactiv pe această temă, desfășurat în Amfiteatrul 1 al spitalului.

Evenimentul s-a adresat atât medicilor radiologi, cât și celor din alte specialități – pediatrie, chirurgie și ortopedie pediatrică – precum și studenților la medicină, oferindu-le oportunitatea de a învăța din expertiza unui specialist internațional recunoscut.

„Un medic bun nu se oprește niciodată din învățat, iar medicii noștri învață zi de zi, atât din interacțiunile cu pacienții, cât și din evenimente științifice dedicate”, s-a transmis în cadrul evenimentului, subliniind importanța formării continue în domeniul medical.

Prezența Prof. Univ. Dr. Erich Sorantin a oferit participanților acces la cele mai noi cunoștințe și abordări din radiologia pediatrică – o subspecialitate a radiologiei care se ocupă cu realizarea de investigații imagistice fetușilor, nou-născuților, copiilor și adolescenților.

Articolul precedentPeste 230 de persoane au fost imunizate împotriva HPV, de la la începutul anului în județul Alba
Articolul următor1 Iunie – lecții despre sănătate pentru copii