răspunderea disciplinară a medicului stomatolog

Ordinul nr. 1348/2020 pentru completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 698 din 04 august 2020.

Art. I.

Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 11 septembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Începând cu rezidențiatul din anul 2020 se reia formarea în specialitatea «stomatologie generală».”

2. În anexa „Nomenclator de specialități medicale, medico- dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală”, la punctul II „Domeniul medicină dentară”, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 8, cu următorul cuprins:

„8. Stomatologie generală*) 3 ani”

Art. II.

Direcția generală resurse umane, structuri și politici salariale – serviciul de perfecționare în sănătate publică și recunoaștere profesională în domeniul sanitar și celelalte direcții din Ministerul Sănătății vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.