MS: Trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în stare critică, transferaţi în Polonia

0
123

Trei pacienţi cu COVID-19, care au fost internați în unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, sunt transferaţi cu aeronave MApN, joi, la Łódź, în Polonia, întrucât au nevoie de îngrijire la Terapie intensivă.

Este vorba despre pacienţi care au fost internaţi în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, aflaţi în stare stabilă, transportabili, intubaţi şi care necesită asistenţă medicală de specialitate într-o secţie de anestezie-terapie intensivă.

„Mulţumim colegilor noştri din Polonia pentru sprijin şi promptitudine. În aceste zile foarte grele, continuăm eforturile pentru a găsi soluţii în vederea aprovizionării spitalelor cu medicamentele necesare şi pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care au nevoie, inclusiv prin transfer în afara graniţelor”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii.

Potrivit Ministerului Sănătății, preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedintele Republicii Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles, Regatul Belgiei, în cadrul căreia liderii europeni şi-au exprimat disponibilitatea de sprijin pentru ţara noastră.

În urma acestei întâlniri online, în 19 octombrie, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.

Articolul precedentGCS: Niciun pat ATI liber pentru pacienții COVID în spitalele din România
Articolul următorColegiul Medicilor din România organizează vineri o dezbatere pe tema vaccinării anti-COVID-19