MS: Suspiciune înaltă pentru varianta Omicron la două persoane testate pozitiv la sosirea din Africa de Sud

0
542
Foto: alba24.ro

În urma primelor teste, la două dintre cele trei persoane testate pozitiv după sosirea din Africa de Sud „există o suspiciune înaltă pentru varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2”, anunță, joi, Ministerul Sănătății.

„Procesul de secvențiere a genomului pentru tulpina OMICRON se realizează în mai multe etape, pe parcursul mai multor zile. În urma primelor teste, la două dintre cele 3 persoane testate există o suspiciune înaltă pentru varianta OMICRON a virusului SARS-Cov-2”, a transmis Ministerul Sănătății.

Cele trei persoane care au fost depistate pozitiv cu virusul SARS-Cov-2 sunt complet vaccinate. Toate cele trei persoane infectate sunt asimptomatice, cu o stare de sănătate bună și se află în izolare și monitorizare, a precizat sursa citată.

Articolul precedentSCJU Arad: Asistent medical în UPU, decorat de președintele Iohannis
Articolul următorMarea Britanie a autorizat tratamentul anti-COVID al GlaxoSmithKline, eficient și pentru varianta Omicron