Modernizarea Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Piatra Neamț va asigura condiții sigure și conforme standardelor actuale

0
304

Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț urmează să fie reabilitată pentru a asigura pacienților condiții sigure și conforme normelor actuale. În acest sens, la sediul Consiliului Județean Neamț s-a desfășurat astăzi o întâlnire privind proiectul de modernizare, la care au participat directorul spitalului, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț, reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, proiectanți, arhitecți și directorii Direcției de Investiții, Proiecte și Infrastructură Județeană.

Discuțiile s-au concentrat pe analiza celei mai recente variante a proiectului, care include supraetajarea clădirii și instalarea unui lift exterior, necesare pentru respectarea legislației privind circuitele medicale și siguranța la incendiu.

„Lucrarea este contractată, iar contractul privind proiectarea și execuția este deja semnat de Compania Națională de Investiții.
În prezent, ne aflăm în etapa finală a consultărilor cu specialiștii, pentru a ne asigura că sunt respectate toate prevederile legale actuale privind circuitele medicale și căile de evacuare.
Scopul este să obținem cât mai rapid toate avizele necesare – ISU, DSP, avizul de mediu – precum și actualizarea expertizei tehnice.
Sunt pași intermediari, dar esențiali, pentru ca noua Secție de Oncologie să devină, în cel mai scurt timp, o realitate la Piatra Neamț”, a transmis Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Articolul precedentMedicii rezidenți din România beneficiază de sprijin psihoterapeutic gratuit prin proiectul Elysium
Articolul următorPneumonia continuă să ucidă peste 3 milioane de oameni anual, dintre care 800.000 sunt copii, avertizează medicii de la Victor Babeș Timișoara