Mirabela Grădinaru: Prevenția începe atunci când un copil se simte ascultat, când un adolescent simte că este înțeles, când un părinte găsește sprijin

0
36

Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, a subliniat că prevenirea adicțiilor se construiește în primul rând prin relațiile pe care copiii și adolescenții le au cu părinții, profesorii și comunitatea, în cadrul evenimentului de lansare a campaniei „Prevenția începe în relație”, organizat de Asociația Zi de BINE la Palatul Cotroceni.

Campania este realizată cu susținerea Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România și a Ministerului Sănătății, la inițiativa Administrației Prezidențiale, prin proiectul „România în Lumină”.

„Sunt mamă a doi copii și, ca orice părinte, îmi doresc tot ce este mai bun pentru ei. Îmi doresc să fie sănătoși, să fie în siguranță, să aibă încredere în ei și să își găsească locul în lume. Dar, la fel ca mulți părinți din această țară, am și foarte multe temeri.

Și nu mă tem doar de pericolele vizibile. Mă tem ca ai mei copii să nu se simtă singuri, să nu se simtă neînțeleși, să nu creadă, într-un moment greu, că nu au pe cineva căruia să îi poată spune ce simt. Pentru că, de foarte multe ori, vulnerabilitatea începe exact acolo, în lipsa unei relații în care copilul se simte văzut, ascultat și înțeles”, a spus Mirabela Grădinaru.

Prima Doamnă a României a relatat că, în urma primelor discuții cu Asociația Zi de BINE, a înțeles că un proiect dedicat copiilor și adolescenților este unul complex și presupune timp, expertiză și efort susținut.

„Când am avut primele discuții cu Asociația Zi de BINE și am început să ne gândim la un proiect prin care să fim alături de copii și adolescenți, am înțeles foarte repede că vorbim despre un proces complex, un proces care necesită timp, expertiză și efort susținut.

Problema este că timpul este întotdeauna cel mai bun prieten sau aliat al nostru atunci când vorbim despre copii. Nu avem timp de pierdut atunci când adolescenții sunt expuși zilnic unor provocări care apar cu o viteză pe care nicio altă generație nu a experimentat-o până acum”, a declarat ea.

Mirabela Grădinaru a subliniat că prevenția nu trebuie să se adreseze doar copiilor, ci și părinților, care au nevoie de sprijin și de validare.

„De aceea am considerat că trebuie să acționăm, dar, în același timp, am înțeles foarte repede că nu este suficient să ne adresăm doar copiilor, că trebuie să ne adresăm și părinților. De ce? Pentru că și părinții au nevoie de sprijin, pentru că și părinții au nevoie de validare, pentru că și părinții au nevoie să fie ascultați, nu doar judecați.

Oricine este părinte cunoaște întrebările care apar uneori chiar și în cele mai liniștite zile pe care le avem: Oare procedez bine? Oare am greșit? Oare am făcut tot ce puteam face? Sunt un părinte bun?”, a spus Prima Doamnă.

Ea a arătat că specialiștii îi pot ajuta pe părinți să înțeleagă mai bine ceea ce trăiesc copiii lor și să își recapete încrederea atunci când se simt pierduți.

„Nimeni nu poate răspunde la toate aceste întrebări, dar specialiștii ne pot oferi repere, ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce trăiesc copiii noștri și să ne regăsim încrederea atunci când ne simțim pierduți.

Pentru că relația dintre părinte și copil nu vine cu instrucțiuni perfecte sau nu avem o rețetă pe care să o putem da de la unul la celălalt. Este un proces continuu de învățare”, a afirmat Mirabela Grădinaru.

Prima Doamnă a României a subliniat că există însă câteva elemente esențiale de care copiii au nevoie în relația cu adulții.

„Știm însă un lucru cu certitudine: copiii au nevoie de iubire necondiționată, au nevoie de acceptare, au nevoie de siguranță, au nevoie să știe că există un adult care să îi asculte fără să îi judece, au nevoie de o relație puternică de atașament, iar această relație poate deveni unul dintre cei mai importanți factori de protecție din viața lor”, a spus ea.

„Cred că acesta este mesajul cel mai important cu care ar trebui să plecăm astăzi de aici: prevenția nu începe cu o statistică, prevenția nu începe cu o interdicție, nu începe într-un raport. Prevenția începe atunci când un copil se simte ascultat, atunci când un adolescent simte că este înțeles, atunci când un părinte găsește sprijin în locul judecății”, a declarat Mirabela Grădinaru.

Ea a vorbit și despre rolul profesorilor și al comunității în prevenirea adicțiilor.

„Prevenția începe în relația dintre copil și părinte, în relația dintre elev și profesor, profesorul care observă, care ascultă și care este prezent atunci când apare o dificultate și în comunitățile care nu întorc privirea atunci când un copil are nevoie de ajutor. Ce aleg să fie parte din soluție.

Pentru că niciun copil nu crește singur. El crește într-o familie, într-o școală și într-o comunitate. Iar atunci când toate aceste relații sunt construite cu răbdare, încredere, empatie și, cel mai important, prezență, ele devin cel mai puternic factor de protecție pe care îl putem oferi generațiilor viitoare”, a spus Prima Doamnă a României.

„Împreună putem construi aceste relații pentru copii, pentru adolescenți, pentru familii, pentru comunități și pentru o societate mai sănătoasă, mai solidară și mai atentă la nevoile celor mai tineri dintre noi, pentru că înainte de orice program, strategie sau intervenție, prevenția începe în relație. Vă mulțumesc”, a conchis Mirabela Grădinaru.

Articolul precedentBrașovul marchează Ziua luptei împotriva cancerului la sân prin iluminarea în roz a Primăriei și a literelor de pe Tâmpa