Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, a subliniat vineri, în legătură cu testarea copiilor care prezintă simptome care ar putea conduce la un posibil diagnostic de COVID-19, necesitatea exprimării din partea părinților a acordului informat cu privire la testare.

”Este necesar, de asemenea, din partea părinților să își exprime acordul informat cu privire la testare și va exista pe pagina Ministerului Educației și Ministerului Sănătății un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare. Este important pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranță. Vor exista teste antigen, teste rapide la nivelul școlilor. O parte au fost deja distribuite, o parte vor fi distribuite în perioada imediat următoare, prin direcțiile de Sănătate Publică, mai departe către fiecare unitate de învățământ. Nu este necesară, și subliniez, o adeverință de la medicul de familie pentru începerea școlii luni”, a declarat ministrul Sănătății în cadrul unei conferințe de presă comune cu Ministerul Educației cu privire la condițiile redeschiderii școlilor în data de 8 februarie.

Întrebat când trebuie completat de către părinți acest formular tip prin care se dă acordul pentru testare, ministrul Voiculescu a precizat: ”Recomandarea noastră este ca formularele să fie semnate cât mai curând posibil. (…) Le vor găsi pe site-ul Ministerului.”