Ministrul Sănătății: Sunt sute de localităţi din România care nu au asistenţă medicală primară

0
103

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, că există o criză naţională de medici pentru anumite specialităţi, printre care şi cele de medicină de urgenţă şi medicină de familie.

Ministrul a subliniat că, în ceea ce priveşte medicina primară, corpul medical este îmbătrânit, iar sute de localităţi nu au medic.

„Este un fenomen la nivel naţional pentru anumite tipuri de specialităţi care sunt deficitare. Strategia de resurse umane trebuie să ţină pasul cu strategia legată de dezvoltarea serviciilor de asistenţă medicală. Nu putem să construim clădiri fără personal medical calificat. Sigur că avem nişte instrumente acum la îndemână, digitalizarea, telemedicina, acordarea de la distanţă de servicii medicale, mai ales pentru zonele mai puţin accesibile, dar pe de altă parte sunt specialităţi care deservesc puncte critice, cum ar fi unităţile de primiri urgenţe, cum ar fi serviciile de ambulanţă, asistenţa medicală primară, pentru că, în ciuda numărului aparent mare de 11.000 de medici de familie, nu sunt toate localităţile, ci sunt sute de localităţi din România care nu au asistenţă medicală primară, iar corpul medical este îmbătrânit, are o medie de vârstă de peste 55 de ani”, a afirmat ministrul Sănătății, la Botoşani.

Conform ministrului, deficitul de cadre medicale cu studii superioare nu poate fi acoperit pe termen scurt, însă a subliniat că problema ar putea fi rezolvată ca urmare a implementării unei strategii de resurse umane în sănătate, elaborată în premieră în România.

„Am făcut un parteneriat cu universităţile de medicină şi farmacie din România, pentru că o decizie legată de pregătirea profesională trebuie făcută împreună cu dascălii, cei care învaţă medicii, respectiv asistenţii medicali să lucreze şi să se racordeze la dezvoltările tehnologice care sunt extrem de rapide în medicină”, a adăugat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat, joi, la inaugurarea noii Unități de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, care a fost extinsă şi modernizată în baza unui proiect cu co-finanţare europeană în valoare de 12,5 milioane de lei.

Articolul precedentArafat: În perioada următoare, printr-un proiect derulat prin finanţare europeană, vor fi achiziționate 1.200 de ambulanțe
Articolul următorAl patrulea pacient vindecat de HIV printr-un transplant de celule stem