Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă, la Iaşi că peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat, cei mai mulţi fiind însă de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, unde procentul este de 95%.

Întrebat dacă personalul medical va fi obligat să se vaccineze pentru SARS-CoV-2, ministrul Sănătăţii a răspuns că imunizarea nu este obligatorie.

„Vaccinul nu este obligatoriu. Este un vaccin gratuit şi nu este obligatoriu. Din cartografierea făcută de noi până acum există medici de familie şi din cei 8.000 care au fost cartografiaţi, atât medici cât şi asistenţi medicali din cabinetele medicilor de familie, 82% vor să se vaccineze. Cei care sunt în spitalele care au fost în lupta directă cu COVID sunt peste 85%. Dacă ar fi să dau un exemplu de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, 95% din personalul medical vrea să se vaccineze”, a declarat ministrul.

Nelu Tătaru a explicat cine vor fi cei vaccinaţi după personalul din sistemul sanitar, centre medico-sociale şi categorii de risc.

„Sunt toţi cei care asigură desfăşurarea activităţilor normale. Sunt şi cei de la salubritate, sunt şi cei care asigură energia electrică, şi cei care asigură apa potabilă, cei care asigură structurile cheie sunt cei care vor fi vaccinaţi. După această categorie intră celelalte categorii, populaţia generală, care trebuie să ducă la o imunizare de 70%”, a spus ministrul Sănătății.