Ministrul Sănătății participă în acest weekend la activități de vaccinare în județele Iași, Vaslui și Vrancea

0
83

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, va efectua în perioada 4 – 6 iunie vizite în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea în cadrul cărora va participa la activităţi de vaccinare, inclusiv în mediul rural.

Ministrul va avea, printre altele, întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, precum şi întâlniri cu manageri de spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), cu medici de familie şi reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică.

Ministrul Sănătăţii va participa, vineri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” la deschiderea Maratonului de vaccinare, informează MS.

Ad in title

Potrivit sursei citate, programul vizitei cuprinde şi întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, cu manageri de spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii, cu reprezentanţi ai medicilor de familie şi ai direcţiei de sănătate publică judeţene, ai casei judeţene de asigurări de sănătate şi ai Prefecturii Iaşi.

Sâmbătă, Ioana Mihăilă va fi prezentă la centrul de vaccinare organizat la Căminul Cultural din comuna Rebricea din judeţul Vaslui. În aceeaşi zi va fi prezentă şi la Maratonul vaccinării de la Vaslui.

„Programul vizitei cuprinde şi activităţi de vaccinare la cabinetul medicului de familie dr. Cătălina Adochiei, întâlniri cu reprezentanţi ai Prefecturii Vaslui şi întâlnire cu medici de familie din Vaslui”, se arată în informare.

În ultima zi a vizitei, duminică, ministrul va participa la activitatea de vaccinare de la Târgul din Dumbrăveni, în judeţul Vrancea.

„Programul vizitei cuprinde şi întâlniri cu reprezentanţi ai Prefecturii Vrancea, precum şi cu medici de familie din Focşani”, mai afirmă aceeaşi sursă.

Articolul precedentZiua Națională a Transplantului:Pandemia, o provocare fără precedent.Câte transplanturi s-au realizat în 2021
Articolul următorUn nou posibil tratament antiviral împotriva COVID-19, identificat de cercetători americani