Ministrul Sanatatii il atentioneaza pe presedintele CNAS

0
264

Cseke Attila, ministrul Sanatatii i-a atras atentia presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Lucian Duta, asupra unor grave abateri in derularea contractelor dintre casele de asigurari si cabinetele medicilor de familie, prin aplicarea neuniforma si incoerenta a prevederilor contractului-cadru.

a€œConform sesizarilor pe care le-am primit din teritoriu, exista, pe parcursul lunii iunie, o serie de disfunctionalitati in aplicarea prevederilor contractului-cadru la nivel national, care perturba activitatea cabinetelor medicilor de familie. Astfel, am fost sesizati ca in unele judete ca de exemplu Buzau, Giurgiu sau Harghita nu se plateste capitatia pentru perioada in care medicii s-au aflat in actiunea de protest, cu toate ca acestia si-au desfasurat activitatea medicala. De asemenea, au fost semnalate probleme cu privire la raportarea si preluarea serviciilor efectuate de medicii de familie in luna iunie”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sanatatii.

Exista o incoerenta in aplicarea prevederilor legale la nivelul caselor de asigurari de sanatate. Astfel, unele case de asigurari de sanatate considera ca o consultatie a unui pacient este valabila numai dupa ce s-a incheiat cu o prescriptie medicala. in alte judete aceasta regula nu este valabila. De asemenea, in unele parti intre cabinetele medicale si casele de asigurari s-au incheiat contracte pentru perioada in care medicii de familie au declansat protestul, in alte judete exista acte aditionale.

a€œAceasta inconsecventa la nivel national dauneaza atat activitatii cabinetelor de medicina primara, cat si relatiilor dintre partea medicala si administratie. Trebuie sa fim mai atenti asupra acestor neintelegeri pentru ca, din pacate, nemultumirile se rasfrang asupra pacientilor”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sanatatii.

Articolul precedentSarcinile multiple pot fi evitate printr-o noua metoda
Articolul următorProf. univ. dr. Alexandru Pesamosca a primit titlul de Presedinte de Onoare al T.A.T.A.