Ministrul Sănătății: Empatia și omenia face parte din terapia completă a pacientului

0
230

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat joi că o componentă extrem de importantă din terapia completă a unui pacient, mai ales a unui pacient cu o boală incurabilă, o reprezintă empatia și omenia, dincolo de serviciile și îngrijirile medicale oferite.

Prezent la Ziua Porților Deschise la Hospice Casa Sperantei – 30 de ani, ministrul a mai precizat că activitatea unor astfel de organizații ar trebui să reprezinte pentru toți un model de bună practică și că ar trebui replicate și de alte instituții.

”Cred foarte mult în rolul unor organizații, cum ar fi Hospice, dacă ne referim la tratamentul pacienților, copii și adulți, cu boli incurabile. Sunt și alte organizații foarte puternice. (…) Am avut foarte multe exemple de bună practică din zona societății civile și cred că noi trebuie să învățăm de la ei, să replicăm aceste modele de bună practică și să ne ocupăm de probleme cu adevărat importante pentru sistemul de sănătate. Ceea ce face Hospice Casa Speranței de 30 de ani reprezintă un astfel de exemplu, pentru că aici nu este vorba doar de oferirea unor servicii medicale de bună calitate. Este vorba și de altceva, mai ales pentru pacienții cu astfel de patologii, este vorba despre empatie și despre omenie. (…) Dacă o să reușim, atunci când discutăm de serviciile de sănătate pe care le oferim în diverse niveluri, fie că e vorba de asistența medicală primară, asistența spitalicească, îngrijirile la domiciliu – o zonă lasată așa în derivă poate de prea mulți ani, cred că această componentă legată de empatie și omenie în raport cu pacientul, cu bolnavul este esențială pentru că face parte din terapia completă a pacientului și nu trebuie să uităm niciodată acest lucru”, a declarat ministrul Rafila în cadrul unei conferințe de presă.

Oficialul a mai adăugat că, după mai bine de 10 ani de așteptare, Hospice Casa Speranței a devenit fundație de utilitate publică.

„Astăzi (joi, 21 aprilie 2022 – n.r.), după o așteptare de mai bine de 10 ani, Hospice Casa Speranței a devenit o fundație de utilitate publică printr-o hotărâre a Guvernului României, pe care am inițiat-o noi, cei de la Ministerul Sănătății. Au așteptat mult prea mult, eu am fost absolut uimit când am ajuns la Ministerul Sănătății să aflu că o astfel de instituție nu a primit acest statut de utilitate publică în condițiile în care a tratat 45.000 de pacienți aflați în fază terminală a unor boli incurabile”, a mai subliniat prof. dr. Alexandru Rafila.

Articolul precedentPrimul examen național de dietetician autorizat, organizat în luna mai: Condițiile pentru înscriere și calendarul examenului
Articolul următorMS: 1.063 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 19 decese, de la ultima raportare