Ministrul Sănătății, despre personalul medical angajat suplimentar pe perioada pandemiei

0
8067

Personalul medical, inclusiv cel din direcţiile de sănătate publică, care a fost angajat suplimentar pe perioada pandemiei, ar putea rămâne să lucreze în sistem, după cum a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Ne preocupă foarte mult acest aspect, atât la nivelul unităţilor medicale, cât şi la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Mie mi se pare normal şi noi vom face, ca minister al Sănătăţii, toate demersurile necesare către Guvernul României şi către Parlamentul României încât să găsim o soluţie de continuitate pentru aceşti oameni, care au ajutat în mod efectiv, care au demonstrat că sunt profesionişti şi mi se pare o nedreptate ca raporturile lor de muncă să înceteze odată cu încetarea acestei pandemii. Cred că avem nevoie de profesionişti în sănătate şi, cu atât mai mult, de cei care au dovedit prin ceea ce au făcut, timp de doi ani de zile, că pot să-şi facă cu foarte multă dedicaţie şi profesionalism meseria”, a declarat Rafila, sâmbătă, cu ocazia recepţionării lucrărilor de reabilitare şi modernizare ale unor secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Rafila a mai spus că odată cu încheierea pandemiei, autorităţile să se implice mai mult în asigurarea de servicii medicale care să fie cât mai apropiate de cetăţeni, menţionând că la reuniunea miniştrilor Sănătăţii din Uniunea Europeană s-a discutat despre cum vor fi integrate activităţile medicale în toate tipurile de activităţi economice şi sociale.

Articolul precedentDatele zilnice ale GCS: Numărul cazurilor de infectare scade cu aproape 4.000 față de ziua anterioară
Articolul următorPurtarea măștii de protecție: Ministrul Sănătății a spus că va deveni o recomandare