Ministrul Sănătății, despre discontinuitatea în aprovizionarea cu medicamente: O problemă complexă, necesită o abordare integrată

0
175

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat, luni, că discontinuitatea în aprovizionarea cu medicamente reprezintă o problemă complexă și necesită o abordare integrată. ”Ține de modul de alcătuire a prețului medicamentelor, de interesul unui producător sau distribuitor să aducă pe piaţă un medicament care are un preţ foarte mic”, a precizat ministrul.

”O să vă prezentăm o abordare integrată, deja am generat un grup de lucru care să adune toate aspectele, pentru că o rezolvare punctuală a unei probleme nu înseamnă că o rezolvă în ansamblu. E important să avem pe piaţă medicamentele la cel mai mic preţ care face posibilă prezenţa medicamentului pe piaţă, nu cel mai mic preţ care duce la dispariţia medicamentului pe piaţă”, a explicat prof. dr. Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, interesul este legat de prezența medicamentelor, astfel încât ”să fie la dispoziția pacienților”.

”Din păcate, au fost abordări sectoriale, politica medicamentului e mai mult decât o abordare sectorială trebuie să ţină cont de multe elemente, cum se formează preţul, cum se calculează. Buget nelimitat la medicamente nu cred că există în nicio ţară din lume. Discutăm de cancer, oncologie, boli rare – trebuie să furnizăm medicamente pentru aceste categorii de pacienţi, dar nici ceilalţi pacienţi nu pot fi privaţi de medicamentele de rutină”, a explicat ministrul Sănătății.

Articolul precedentMinistrul Sănătății anunță deschiderea a două noi apeluri de proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)
Articolul următorMinistrul Rafila, despre creșterea numărului de viroze: Nu am observat nicio patologie neobişnuită, cel puțin pe cifre