Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a explicat, după ședința de Guvern de vineri, ce măsuri vor fi luate pentru redeschiderea școlilor și revenirea elevilor fizic în sălile de clasă. Testarea tuturor persoanelor simptomatice, indiferent de vârstă, dar și vaccinarea cadrelor didactice și a personalului din învățământ sunt pe lista măsurilor adoptate pentru reîntoarcerea elevilor în sălile de clase.

„Vor fi deschise școlile în anumite condiții de siguranță și în anumite condiții epidemiologice, mai exact dacă trendul rămâne același pe care îl vedem astăzi, dacă lucrurile chiar se îmbunătățesc.Nu o vom face fără măsurile de precauție, iar printre măsurile de precauție vor fi următoarele: vaccinarea personalului din învățământ, a învățătorilor, a profesorilor, tot personalul din învățământ este în etapa a II-a de vaccinare, care a început astăzi”, a explicat ministrul.

Ministrul Sănătății: Testarea tuturor persoanelor simptomatice, fie că sunt copii sau adulți

„A doua măsură pe care o luăm este testarea. Testarea tuturor persoanelor simptomatice și a tuturor persoanelor care sunt definite drept contacți ai persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19. Dacă cineva apare într-o anchetă epidemilologică și intră în contact cu altcineva din școală va fi imediat testat. Va fi testat cu teste antigen, fie că este copil, fie că este adult. Dacă oricine are simptome va fi testat, dacă un copil dintr-o clasă va fi testat pozitiv, atunci toți copii din clasă vor fi testați”, a precizat ministrul Sănătății .

Vlad Voiculescu a mai explicat că se lucrează în Ministerul Sănătății la un ghid de bune practici pentru școli, „care să ne asigure că cele mai bune măsuri sunt luate pentru începrea școlii din 8 februarie. Toate celelate măsuri, luate inițial pentru începerea școlilor, vor fi și mai strict aplicate, supravegheate și controlate de autoritățile locale. Vorbesc despre igiena mâinilor, purtarea obligatorie a măștii”, a declarat ministrul Sănătății, la finalul ședinței de Guvern.