Ministrul Sănătăţii: Sunt încheiate circa 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie

0
339

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un apel, luni, către medicii de familie să participe la efortul pe care personalul din sistemul sanitar îl face în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că suma alocată în 2022 pentru acest domeniu va creşte cu 22%.

„Fac un apel din nou către medicii de familie, către organizaţiile profesionale ale medicilor de familie, către Colegiul Medicilor din România să încerce să înţeleagă că este vorba despre o responsabilitate profesională şi de un parteneriat în folosul populaţiei. În momentul de faţă, sunt încheiate circa 3.800 de contracte de testare cu cabinetele medicilor de familie şi cred că dacă ajungem ca fiecare cabinet să testeze în fiecare zi măcar zece persoane care sunt simptomatice sau care au fost contacţi apropiaţi ai persoanelor infectate ar fi un foarte mare câştig. Până în momentul de faţă, media este mult mai mică – sunt două teste care se efectuează în medie la cabinetele medicilor de familie. Aşa cum am promis, i-am ajutat împreună cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Este o creştere substanţială. Aşteptăm ca şi dânşii să participe la acest efort pe care personalul medical îl face în folosul cetăţenilor”, a afirmat Rafila.

Articolul precedentArafat: Se elimină terminologia de state aflate sub o anumită culoare în funcție de riscul epidemiologic
Articolul următorMinistrul Sănătății: 50.000 de cutii de Molnupiravir vor ajunge marți în București