Ministrul german al Sănătăţii: Persoanele imunizate cu AstraZeneca pot primi mai târziu şi un vaccin diferit

0
490

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a declarat, sâmbătă, că persoanele vaccinate cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca ar putea primi mai târziu şi un vaccin diferit, răspunzând unei întrebări din partea publicului, relatează agenţia germană DPA.

Acest lucru ar fi posibil fără nicio problemă atunci când vor fi suficiente doze de vaccin disponibile, de exemplu către sfârşitul acestui an, când probabil toată lumea care doreşte va fi reuşit să se vaccineze, a explicat el.

Întrebarea i-a fost adresată în contextul preocupărilor privind o eficacitate mai redusă a vaccinului AstraZeneca în comparaţie cu cele produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Propunerea lui survine după o sugestie în acest sens făcută cu câteva zile în urmă de secretarul general al Societăţii Germane de Imunologie, Carsten Watzl, care a apreciat că „imunitatea obţinută cu vaccinul AstraZeneca poate fi consolidată ulterior fără probleme cu un vaccin ARN mesager”.
Articolul precedentIsrael: Vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 95.8%
Articolul următorAustralia: A început campania de vaccinare împotriva COVID-19