Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că, potrivit ultimei centralizări realizate luni seară, au fost depuse un număr de 8.872 de adeverințe medicale din partea părinților.

De asemenea, un total de 1.200 de adeverințe au fost depuse de cadrele didactice.

”După prima zi de şcoală, în sistemul de educaţie, din partea elevilor au fost depuse, aseară a fost făcută centralizarea, 8.872 de adeverinţe medicale pentru elevi şi 1.200 de adeverinţe medicale pentru cadrele didactice.(…) Adeverinţele eliberate pe primul semestru pe baza unor motive medicale cronice rămân valabile pentru că problemele cronice nu se rezolvă de la un semestru la altul, din păcate.  (…) Acele adeverințe medicale pot fi depuse în format electronic către învățători, profesori, diriginți. Este o prevedere a ordinului de ministru”, a declarat ministrul Câmpeanu la Digi 24.