Ministerul Sănătăţii a finalizat repartiţia dozelor de anticorpi monoclonali donate de Italia

0
74

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, joi, că a finalizat repartiţia dozelor de anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru SARS-CoV-2, iar 5.206 fiole ajung în 134 de unităţi sanitare cu paturi pentru tratarea unui număr de 2.603 pacienţi.

„Repartizarea s-a realizat în conformitate cu deciziile Comisiei de boli infecţioase şi a ţinut cont de rata de infectare la mia de locuitori din localitate, numărul de pacienţi internaţi şi cel al personalului medical specializat pentru administrare, disponibil în unităţile sanitare”, informează MS.

Potrivit sursei citate, eficienţa anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele şapte zile, când de multe ori replicarea virală a diminuat semnificativ şi începe producerea de anticorpi specifici de către pacient.

„Criteriile de administrare ale acestui medicament au fost stabilite tot de către specialiştii Comisiei de boli infecţioase a Ministerului Sănătăţii şi sunt cuprinse în Ordinul ministrului interimar al Sănătăţii de modificare a Anexei la Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 publicat în Monitorul Oficial nr. 978 din 13 octombrie 2021”, susţine aceeaşi sursă.

Cele 5.206 fiole de anticorpi monoclonali reprezintă o donaţie a statului italian.

Articolul precedentMApN: Spitalul Militar ”Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova devine spital suport-COVID, începând de vineri
Articolul următorUNIFARM solicită deblocarea și utilizarea de urgență a stocului de materiale destinate combaterii COVID-19