Ministerul Sănătății: Proiect de Hotărâre privind reorganizarea instituției, în transparență decizională

0
857

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii a fost lansat în transparență decizională, pe site-ul instituției.

Proiectul presupune un amplu proces de reorganizare al Ministerului Sănătății în vederea eficientizării activității, prin  înființarea unor direcții noi, între care o direcție de implementare și monitorizare a Planulului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

“Prin acest demers, se urmărește optimizarea proceselor manageriale ale Ministerului Sănătății, condiție esențială în vederea realizării obiectivelor și scopului acestuia, astfel încât să poată fi asigurată îndeplinirea funcţiilor şi atribuţiilor acestuia în condiţii optime”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hătărâre.

Potrivit sursei citate, este necesar îmbunătățirea managementului prin scurtarea circuitului decizional și printr-o mai mare coerență a acestuia.

“Ministerul a identificat o serie de măsuri necesare pentru îmbunătățirea proceselor de activitate. Au fost identificate și structuri care desfășoară și activități cu caracter funcțional, dar și activități cu caracter auxiliar, fiind necesară o separare a acestora și implicit desființarea acestora și înființarea unor noi structuri corespunzătoare rolului lor. Dinamica lucrărilor instrumentate prin direcțiile de specialitate din domeniile de competență ale ministerului conduc la regândirea competenţelor și reorganizarea acestora, în scopul eficientizării activității de la nivelul anumitor structuri“, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hătărâre.

Organizarea presupune înființarea Direcției Politici de Resurse Umane în Sănătate (prin preluarea atribuțiilor și reorganizarea unor structuri din cadrul Direcției generale resurse umane), a Direcției Juridice (prin reorganizarea Direcției legislație, contencios și guvernanță corporativă), a Direcției generale implementare și monitorizare proiecte și a Direcției de implementare și monitorizare a PNRR.

De asemenea, în cadrul ministerului va fi înființată Direcția Achiziții, Patrimoniu și Infrastructuri Sanitare, Direcția Generală Sănătate Publică și Programe de Sănătate, Direcția Generala Asistență Medicală și Direcția Încadrări Personal și Structuri Sanitare.

Proiectul mai prevede și reorganizarea unor servicii și compartimente existente, dar și suplimentarea numărului de posturi din unele structuri existente, în vederea creșterii capacității instituționale. Ministerul Sănătăţii va avea un număr maximum 429 posturi, fără a lua în calcul demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Articolul precedentGCS: 3.188 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. La ATI sunt internați 750 de pacienți
Articolul următorIsrael: Primul caz de poliomielită, detectat după mai bine de 30 de ani