Ministerul Sănătăţii: Numărul total de cazuri raportate va crește în următoare zile, în unele județe

0
534

Ministerul Sănătăţii a anunțat că există un număr mare de cazuri confirmate cu noul coronavirus ce nu au fost încă alocate judeţelor unde a avut loc infectare, iar Institutul Naţional de Sănătate Publică a luat măsuri pentru alocarea rapidă a acestora în termen de trei zile, ceea ce va face ca numărul total de cazuri raportate să crească în următoare zile.

„Având în vedere numărul mare de cazuri confirmate care nu au fost încă alocate unui judeţ unde a avut loc infectarea, Institutul Naţional de Sănătate Publică a luat măsuri pentru alocarea rapidă a acestora de către direcţiile de sănătate publică în termen de 3 zile. De aceea, în unele judeţe, numărul total de cazuri raportate va creşte în următoarele zile”, se arată în precizarea transmisă sâmbătă de Ministerul Sănătăţii.

În informarea respectivă se mai menţionează că „aceste cazuri au fost luate în considerare în numărul total de cazuri raportate zilnic la nivel naţional şi nu influenţează incidenţa calculată pentru ultimele 14 zile”.

Articolul precedentDatele zilnice ale GCS: 733 cazuri noi de persoane infectate și 64 de decese
Articolul următorDeclaraţia epidemiologică, eliminată începând de luni, pentru cetățenii care intră în România