Ministerul Sanatatii nu a inaintat nicio propunere Guvernului referitoare la introducerea de noi taxe in sanatate

0
240

Ministerul Sanatatii nu a avansat Guvernului Romaniei nicio propunere pentru introducerea unor taxe suplimentare in sanatate, se arata intr-un comunicat de presa remis www.sanatateatv.ro.

„Politica fiscala, care include stabilirea impozitelor si taxelor, este responsabilitatea Ministerului de Finante, si nu intra in atributia Ministerului Sanatatii. De asemenea, Ministerul Sanatatii nu a avansat nicio propunere pentru introducerea vreunei taxe suplimentare in sanatate. Ministerul Sanatatii este solidar cu intregul Guvern in politica pe care acesta o stabileste”, se precizeaza in comunicatul de presa dat publicitatii de Ministerul Sanatatii.

Reactia Ministerului Sanatatii vine in urma aparitiei in presa a unor informatii potrivit carora in continutul noii scrisori de intentie cu Fondul Monetar International, se intentioneaza introducerea de noi taxe in sanatate.

„Scopul incheierii unui nou acord nu este legat de introducerea unor noi taxe si impozite. Continutul noii scrisori de intentie cu FMI prevede o intreaga serie de masuri necesare realizarii reformelor din domenii precum sanatatea, transporturile, sectorul energetic, absorbtia fondurilor UE, continuarea restructurarii companiilor de stat. Aceste reforme vizeaza asigurarea echilibrelor macroeconomice sustenibile si continuarea cresterii economice”, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Ministerului Finantelor Publice.

in ceea ce priveste introducerea contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul veniturilor obtinute din chirii de persoanele fizice, Ministerul Finantelor precizeaza ca „aceasta masura are in vedere largirea bazei de contributiei, reprezentand un prim pas in vederea implementarii unei abordari fiscale unitare, astfel incat contributiile pentru sanatate sa fie platite de catre persoanele care obtin venituri si din alte surse decat cele de natura salariala”.

Articolul precedentProiect MS: Programul national de supraveghere si control al infectiei HIV va fi implementat de 50 de unitati spitalicesti
Articolul următorProf. univ. dr. Florin Tudose: Problema tulburarilor de personalitate este una extrem de grava din punct de vedere social