Ministerul Sănătății: Întărirea cooperării în domeniul medical între România și Bulgaria

0
107

sursa foto: Ministrul Sănătății/Facebook

România și Bulgaria vor colabora în mai multe domenii prioritare pentru ambele țări, precum îngrijirea pediatrică, programele de transplant și producția de medicamente, informează Ministerul Sănătății.

O delegație oficială a Ministerului Sănătății din Bulgaria, condusă de ministrul Sănătății, prof.univ.dr. Asena Serbezova, s-a aflat în România, în perioada 8-9 iunie.

”Vizita delegației Ministerului Sănătății din Bulgaria face parte din proiectul prof. univ. dr. Alexandru Rafila de a întări relațiile bilaterale în domeniul medical cu toate statele vecine României, pentru a avea abordări comune în domeniul sănătății publice în Europa centrală și de est. Dintr-o agendă de discuții foarte bogată, au fost abordate în mod prioritar câteva teme de interes comun. Cei doi miniștri au convenit să întărească schimbul de informații în domeniul sănătății publice, în contextul intensificării circulației transfrontaliere, odată cu începerea sezonului estival”, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

Cei doi miniștri au efectuat o vizită la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, ocazie cu care delegația bulgară a fost informată despre modelele de bună practică în domeniul neonatologiei și al chirurgiei cardiovasculare din România, dezvoltate în baza unor parteneriate externe.

Articolul precedentUn nou secretar de stat la Ministerul Sănătății. Decizia, în Monitorul Oficial
Articolul următorPrincipalele cauze de deces în luna aprilie: bolile aparatului circulator, tumorile și afecțiuni ale aparatului respirator