Ministerul Sănătății a explicat, luni, de ce au apărut noi tulpini de SARS-CoV-2. Potrivit sursei citate, acestea apar din cauza răspândirii virusului, care a suferit mutații.

„În acest moment, există mai multe tulpini noi identificate ale virusului SARS-CoV-2. Acestea apar din cauza răspândirii virusului, care a suferit mutații. Mutațiile sunt rezultatul unor erori care apar în momentul copierii materialului genetic – aceasta este o etapă a procesului de multiplicare a virusului”, precizează Ministerul Sănătății (MS), într-o postare pe o rețea de socializare.

Cum are loc multiplicarea virusului?

Conform sursei citate, virusul pătrunde într-o celulă din corp și începe să se multiplice.

„Multiplicarea presupune copierea materialului genetic al virusului și sinteza de noi componente virale. Ulterior, acestea sunt asamblate în noi virusuri. Când celula își atinge limita de producție, se sparge și eliberează virusurile nou formate”, informează MS.

Potrivit Ministerului Sănătății, tot din cauza unor mutații, virusul SARS-CoV-2 a început să se transmită de om la om.

„Mutațiile sunt procese care nu pot fi prevenite sau prevăzute. Cu cât numărul oamenilor infectați este mai mare, cu atât sunt mai mari șansele ca un virus să sufere mutații”, mai precizează sursa citată.