Ministerul Sănătății anunță semnarea a 73 de acte adiționale prin care sunt continuate investiții în sistemul medical și digitalizarea serviciilor de sănătate, în perioada 15-19 iunie

0
53

În perioada 15–19 iunie 2026, Ministerul Sănătății a semnat 73 de acte adiționale prin care sunt asigurate continuarea unor investiții în sistemul medical și în digitalizarea serviciilor de sănătate.

Potrivit instituției, proiectele vizează mai multe direcții de dezvoltare a infrastructurii medicale. Este vorba despre 4 proiecte pentru modernizarea ambulatoriilor și dotarea acestora cu echipamente performante, precum CT, RMN și ecografe, dar și 9 proiecte dedicate reducerii infecțiilor nosocomiale și creșterii siguranței pacienților.

De asemenea, alte 4 proiecte sunt destinate dezvoltării secțiilor de terapie intensivă neonatală și programelor de screening neonatal.

Un număr de 32 de proiecte vizează digitalizarea spitalelor publice și a serviciilor medicale, în timp ce 19 proiecte sunt destinate digitalizării direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și altor instituții aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Totodată, 5 proiecte sunt dedicate Centrelor Comunitare Integrate, care oferă servicii medicale și sociale mai aproape de comunități.

“Aceste investiții înseamnă echipamente moderne, servicii medicale mai eficiente, acces mai rapid la informații și condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical. Continuăm să susținem proiectele care contribuie la modernizarea sistemului de sănătate din România”, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății.

Articolul precedentWorkshopul „Școala Părinților” organizat de ASSMB a reunit peste 200 de viitori și proaspeți părinți la Biblioteca Națională a României