Ministerul Sănătății a anunțat că Omicron a început să se transmită comunitar

0
625

Ministerul Sănătății a anunțat că cifrele noilor cazuri de infectări sugerează începutul transmiterii comunitare pentru Omicron care probabil va deveni dominantă în următoarele două săptămâni.

Estimarea vine în contextul în care Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a confirmat vineri alte 49 cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron a virusului Sars-Cov-2.

Este vorba despre 28 de bărbați și 21 de femei cu vârste cuprinse între 0 și 79 ani din municipiul București și județele Cluj, Ialomița, Ilfov, Prahova, Suceava și Vaslui.

Șapte dintre persoanele infectate au istoric de călătorie în Marea Britanie și Nigeria, iar 32 sunt vaccinate impotriva COVID 19.

Numărul total al cazurilor confirmate cu varianta OMICRON a virusului SARS CoV-2 se ridică la 92.

 

Articolul precedentOmicron vs. Delta: Care este riscul de spitalizare
Articolul următorTedros Ghebreyesus, despre pandemia de coronavirus în 2022