Mii de persoane vor fi testate gratuit în judeţele Prahova şi Argeş pentru depistarea cancerului colorectal

0
111

Mii de persoane vor fi testate gratuit în judeţele Prahova şi Argeş pentru depistarea cancerului colorectal, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene care a fost lansat, marţi, la Ploieşti, potrivit Agerpres.

Proiectul ROCCAS II- Furnizarea serviciilor de sănătate din Programele de Prevenţie, Depistare Precoce, Diagnostic şi Tratament Precoce al leziunilor precanceroase, colorectale este finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, fiind derulat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Fundaţia Renaşterea,  conform unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova.

„Prin acest program vor fi oferite 25.000 de teste FIT (test fecal imunochimic) gratuite locuitorilor din judeţele Argeş şi Prahova, cu vârsta între 50-74 de ani. Activităţile de screening se derulează deja, începând din luna noiembrie 2021. În judeţul nostru au fost deja distribuite peste 3.800 de teste FIT, dintre care aproape 2.500 au ajuns la persoane vulnerabile, iar 61 dintre prahoveni au efectuat colonoscopie. Institutul Clinic Fundeni va efectua colonoscopii gratuite pentru persoanele care, în urma testărilor, sunt identificate cu risc de cancer colorectal, iar Fundaţia Renaşterea va asigura consilierea şi transportul pacienţilor vulnerabili până la Institut şi acasă”, precizează sursa citată.

În judeţul Prahova, 28 de medici de familie sunt implicaţi în acest proiect, dintre care 15 au fost în prima etapă iar 13 s-au înscris în cea de-a doua serie, cei mai mulţi fiind din mediul rural, acolo unde sunt identificate şi grupurile vulnerabile, menţionează CJ.

„Cancerul colorectal reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial, precum şi în Uniunea Europeană, implicit în România, fiind a doua cauză de incidenţă şi mortalitate prin cancer. Prevenţia şi diagnosticul precoce sunt esenţiale în programele de luptă împotriva acestei maladii iar screeningul s-a dovedit eficient în scăderea mortalităţii în cazul localizării colorectale. Contextul în care acest proiect a fost elaborat este acela al unei priorităţi strategice de sănătate publică în România: anual se înregistrează peste 12.900 de cazuri noi şi peste 6.450 de noi decese prin cancer colorectal. Cancerul colorectal reprezintă a doua cauză de deces la femei şi a treia cauză de deces la bărbaţii din România”, arată Fundaţia Renaşterea într-un comunicat de presă.

Articolul precedentÎn şcoli se vor derula, începând cu clasa a VIII-a, programe de educaţie pentru sănătate
Articolul următorDegajări de fum, semnalate la SJU Târgu-Jiu: 33 de persoane, evacuate