Mesaj dur transmis de CMR, după agresiunile suferite de personalul medical: Nu putem asista impasibili

0
443

Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis, vineri, într-o scrisoare deschisă, că ’’medicii nu sunt sac de box…pentru nimeni!’’, în contextul agresiunilor suferite de personalul medical. ’’Nu putem asista impasibili și nu este normal, reprezintă chiar o infracțiune, să agresezi cadre medicale. Pe de altă parte, bineînțeles, medicul trebuie să-și trateze pacienții cu maximum de profesionalism, corectitudine și seriozitate’’, subliniază CMR.

’’Medicul și pacientul, medicul și societatea, suntem la fel. Relația dintre medic și pacient trebuie să se bazeze pe respect reciproc, iar medicul, în exercitarea profesiei sale, bineînțeles că trebuie să manifeste profesionalism, empatie și corectitudine. Dar nu putem asista impasibili și nu este normal, reprezintă chiar o infracțiune, să agresezi cadre medicale. Pe de altă parte, bineînțeles, medicul trebuie să-și trateze pacienții cu maximum de profesionalism, corectitudine și seriozitate. Cu toții am auzit de agresiuni față de medici, cu toții am auzit și de cazuri izolate de medici care, în anumite momente, poate nu au arătat empatia și profesionalismul pe care le considerăm obligatorii în exercitarea profesiei medicale, dar nu trebuie să generalizăm. Nu trebuie să lăsăm diverse comportamente, dar și voci care să creeze o prăpastie și mai mare și să afecteze și mai tare relația dintre medic și pacient’’, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă de CMR.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că pandemia de COVID-19 a contribuit la erodarea relației de încredere dintre medic și pacient.

’’Împreună, noi, corpul medical și întreaga populație a României și de pe întreg mapamondul, străbatem o pandemie care, din păcate, și ea a contribuit la un anumit tip de erodare a relației de încredere ce este firesc să existe între medic și pacientul său’’, precizează CMR.

O societate modernă are nevoie de un corp medical puternic, ’’un corp profesional care să corespundă nevoilor și provocărilor sistemului medical’’, subliniază CMR. ’’Nu trebuie uitat, însă, că medicii sunt oameni dedicați sănătății și cu toții dorim salvarea vieții’’, precizează CMR.

’’Din păcate, în România, la acest moment, există o aparentă ruptură între corpul medical și o parte a societății și, ca o consecință, o criză gravă în înțelegerea relației medic-pacient. Constatăm diverse atitudini, diverse mesaje care duc și conduc la o degradare constantă a relației medic-pacient, cu impact nedorit asupra actului medical, cu o sădire a neîncrederii în medici, ceea ce ar putea să genereze situații în care medicul va practica o medicină defensivă sau pur și simplu va alege, așa cum a făcut deja un număr foarte mare de medici, să plece în alte țări, având ca singură motivație dorința de a-și practica profesia în condiții corecte și sigure. Sigur, putem accepta la unii pacienți lipsa informării corecte și echilibrate privind funcționarea sistemului medical, putem accepta neînțelegerea bolii și un anumit tip de respingere a diagnosticului ori a tratamentului care, pe de altă parte, ar duce la salvarea vietii și care se bazează pe protocoale și așteptări nerealiste, dar sub nicio formă nu putem accepta agresivitatea și violența împotriva personalului medical.

CMR afirmă că pacientii trebuie să înțeleagă neputința medicilor în acordarea de îngrijiri medicale optime în condiții de infrastructură medicală deficitară ’’sau extrem de deficitară în anumite unități sau de lipsa numărului optim de medici în anumite zone’’.

’’NU Medicul este responsabil de acest sistem medical neperformant, NU Medicul trebuie pedepsit fizic sau verbal de lipsa echipamentelor medicale sau de creșterea timpului de asteptare atunci când el este implicat în alte cazuri și suprasolicitat. Dar DA, susținem practicarea medicinei corecte, profesioniste și responsabile si suntem dispusi la orice fel de măsuri care să ducă la creșterea gradului de încredere și la dezvoltarea profesiei medicale, dar noi și societatea nu trebuie să lăsăm comportamente și voci care să ,,sape’’ în adâncirea relației de neîncredere dintre o parte a populației și medici’’, se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă de CMR.

Articolul precedentRaport OMS: Scădere a numărului de cazuri de variola maimuței la nivel global, în ultima săptămână
Articolul următorSpitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”: Prima intervenţie de chirurgie în cazul epilepsiei farmacorezistente de cauză organică