Medic Floreasca:În Bucureşti sunt foarte mulți pacienți care nu pot fi preluați din camerele de gardă

0
13

Radu Ţincu, medic toxicolog la Spitalul Floreasca, a declarat, referitor la carantinarea Bucureştiului că nimeni nu își dorește o astfel de măsură în vreo localitate, însă evoluția epidemiologică este cea care poate să impună astfel de măsuri, iar cea mai bună soluţie ar fi o imunizare colectivă care să depăşească 70%.

Medicul a spus că în Capitală, sunt foarte mulți pacienți care nu pot fi preluați din camerele de gardă.

„Nimeni nu își dorește carantinare a nici unei localități, însă evoluția epidemiologică este cea care poate să impună astfel de măsuri. Într-un fel arăta 6 la mie vara trecută când eram în ATI cu 200-300 de persoane, altfel arată 6 la mie când avem peste 1.300 de pacienți în ATI. Cred că un factor extrem de important în luarea acestei decizii, dincolo de rata aceasta de transmitere și de incidență, este determinată de capacitatea sistemului sanitar de a prelua acești bolnavi. Cel puțin pentru București în acest moment există o mare presiune pe sectorul ATI. Sunt foarte mulți pacienți care nu pot fi preluați din camerele de gardă”, a spus dr. Radu Ţincu, la un post de televiziune.

Articolul precedentMarea Britanie: O blocare a exporturilor de vaccin AstraZeneca ar fi ”contraproductivă”
Articolul următorCuba începe testarea primului său vaccin antiCOVID