Medicul de familie Cătălin Petrencic, care a anunțat că persoanele care refuză vaccinarea antiCOVID-19 vor fi scoase de pe lista pacienților săi, a făcut mai multe precizări legate de mesajul său, ca urmare a reacțiilor “atat de vehemente, agresive, impulsive”.

Dr. Cătălin Petrencic Faptul a explicat ca a spus că îi scoate de pe listă în context pandemic și al vaccinarii, “se datorează faptului că eu, ca medic, cred în acest vaccin în urma unei profunde analize care se bazează pe argumente științifice. Mi se pare normal ca argumentele mele pe care le expun pacienților sa fie mai presus de zvonistică sau știrile trunchiate care apar în spațiul public. Dacă pacientul, după analiza sa proprie consideră că eu nu am dreptate, nu se vaccinează. Este punctual lui de vedere pe care nu i-l încalc. Nu-l oblig să se vaccineze, dar faptul că nu mă crede pe mine și crede zvonistica, arată că ceva s-a rupt în relația noastră și acel ceva se cheamă încredere. Iar încrederea trebuie să existe în orice acțiune a medicului asupra pacientului”.

Medicul de familie a mai spus că a avut aceeași atitudine, de a solicita pacientului să se scoată de pe lista sa, și în alte situații, nu numai în cea legată de vaccinare.

“Au fost situatii in care au fost pacienti care imi solicitau anumite medicamente pe care nu le puteam prescrie din cauza listelor de medicamente, a protocoalelor, sa le dau bilete de trimitere nejustificate sau excesiv de multe, sa eliberez documente care sa nege adevarul sau sa ma puna sa mint. Pacientii au plecat la alt medic beneficiind incontinuare de asistenta medicala in Sistemul de asigurari”, a precizat medicul.

Dr. Cătălin Petrencic a explicat că mesajul său a fost scris în contextul în care un coleg de stagiatură din Călărași, pe care-l cunoștea de peste 35 de ani, a murit de COVID.

“Era sănatos, nefumător, fără alte boli cronice. A fost durere față de pierderea unui coleg, a unui om. A fost furie pentru ca există această boala în care mulți oameni nu cred”, a mai spus medicul de familie.

Acesta a spus că apoi a venit o pacienta de 58 ani, cu foarte multe boli cronice, diabet, HTA, CIC, dislipidemie, obezitate, care a afirmat că nu se vaccinează pentru ca “vaccinul te omoară”, că “e prea bolnavă și vaccinarea îi va face și mai mult rău”, că “au băgat cipuri în vaccin”.

“I-am spus ca eu si asistentul, cu boli cronice, am fost vaccinati in urma cu 5 zile si nu am patit nimic, ca nici macar nu ne-a durut, ca nu am avut nici o reactie adversa, ca sunt convins ca vaccinul ne poate ajuta sa trecem de pandemie. I-am spus ca este inscrisa la mine de peste 20 de ani, ca a avut incredere in mine, mi-a urmat indicatiile si tratamentele si de ce acum nu mai crede in ceea ce-i spun, de ce crede afirmatiile celor din jur care nu sunt medici, de ce nu crede in mine ca medic si crede in persoane care nu sunt medici? In fundul sufletului am simtit furie ca nu sunt crezut, ca nu-i vreau decat binele si-l refuza, ca daca sunt multi ca domnia sa nu vom scapa curand de masca, izolare, pandemie”, a explicat medicul de familie.

Medicul a adăugat că “a venit intrebarea: daca nu sunt crezut, daca unii pacienti nu au incredere in mine, cum pot continua in conditii normale relatia medic-pacient, care tocmai pe incredere se bazeaza? Un pacient se inscrie si ramane pe lista unui medic de familie pentru ca are incredere in acel medic. Pe asta s-au bazat toti pacientii mei care au venit, de buna-voie, sa se inscrie la mine. Inscrierea presupune o relatie de lunga durata. Aceasta inscriere este ceva mai mult decat un simplu consult medical pe care un pacient il face la 1-2-3 medici. Dar acest lucru nu inseamna ca un pacient poate ramane pe veci pe lista unui medic. Pacientul si Medicul de familie pot sa sesizeze cand dispare increderea si atunci cand unul din ei constata ca dispare increderea este mai bine ca cei doi sa se desparta”.