Florin Chirculescu, medic primar chirurgie toracică la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat că s-ar putea să existe paturi de ATI și ventilatoare, dar în schimb, “n-avem medici, fie că-s ATI-iști, infecționiști, urgentiști sau epidemiologi”.

Medicul de la SUUB a spus că este nevoie de autostrăzi sanitare, dar “la felul în care facem politici de personal, vom avea mii de kilometri de benzi goale, în timp ce pacienții vor aștepta pe banda de urgență niște mașini care n-o să ajungă nicicând”.

El a spus că medicina se face cu medici, nu e o aplicație pe telefonul mobil.

“ Treaba e că s-ar putea s-avem paturi de ATI și ventilatoare – în schimb, n-avem medici, fie că-s ATI-iști, infecționiști, urgentiști sau epidemiologi; cât despre manageri de sănătate, să nu vorbim. Vrem nu vrem, medicina se face cu medici, nu e o aplicație pe telefonul mobil, iar medicii, ce să vezi, sunt puțini. Azi plătim polița pentru trei decenii de politici de personal imbecile și să n-aud că „medicii n-au atras niciodată atenția asupra acestor probleme”, fiindcă-s mulți care o fac de cel puțin zece ani”, a scris medicul, pe pagina sa de Facebook.

Medicul Florin Chirculescu vorbește despre „cursul” „medicului în viu”.

“Adevărul e că la bursa MS/Universități, „medicul în viu” n-are curs bun – e mult sub comisioanele variilor device-uri, care, colac peste pupăză, se casează mai rapid decât un specialist, prilejuind, așadar, noi comenzi. Cu alte cuvinte, profitul conex cu un medic nu se compară cu cel adus de achiziția de aparatură sau cu o comandă în vrac la angroul Big Pharma. În cât timp scoți pe piață un anestezist, un urgentist, un infecționist, un epidemiolog? Îți ia niște ani, în timp ce o achiziție, centralizată sau nu, se consumă în câteva luni dacă ai conexiunile necesare. Prin urmare, să nu plângem DOAR după paturi și ventilatoare, să nu plângem după lipsa ventilației non-invazive (apropo, se ocupă cineva s-o achiziționeze? e mai ieftină…), ci să ne gândim că, a cere DOAR paturi și ventilatoare e totuna cu a face ʼjde mii de kilometri de autostradă pe care pot conduce numai o mie de șoferi”, se arată în mesajul medicului.