Medicii din toata tara ameninta cu greva generala

0
287

Medicii, dar si intreg personalul din sistemul sanitar romanesc, ameninta ca din luna iulie vor incepe protestele, grevele si chiar sa isi depuna demisiile. Situatia este determinata de salariile mici, de conditiile de lucru, dar si de modul in care sunt tratati angajatii din sistemul sanitar din Romania, a precizat prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, in cadrul unei conferinte de presa.

in perioada urmatoare, se va constitui o asociatie care va reuni pe toti salaritii din sistemul sanitar, ca incepand cu luna iunie sa demareze miscarile de protest.

„Decizia medicilor de a demara ample proteste in toata tara este o idee mai veche, pe care prof. univ. dr. Vasile Astarastoae a invocat-o de foarte multe ori in declaratiile domniei sale, daca problemele medicilor nu se vor rezolva. Nu stiu foarte multe despre demersurile Colegiului Medicilor din Romania, stiu doar ca Ministerului Sanatatii are in vedere un proiect de lege privind salarizarea medicilor. Mai mult decat atat, ne gandisem si la o solutie in ceea ce priveste salariile rezidentilor, si anume transformarea veniturilor in burse de studiu si trecerea acestora la Ministerul Educatiei. Astfel medicii rezidenti nu ar mai fi platit contributia catre stat”, a declarat pentrui SanatateaTv.ro, dr. Vasile Cepoi, fost ministru al Sanatatii.

„Suntem solidari cu cerintele medicilor, ii sustinem in negocierea cu autoritatile. Sper insa ca acestea vor fi suficient de responsabile, sa asculte cerintele medicilor si sa inteleaga ca pacientul este cel mai important. Cred ca principala responsabilitate ii revine prim-ministrului, pentru ca la nivelul Ministerului Sanatatii, situatia medicilor este de foarte mult timp cunoscuta. Ministrul Eugen Nicolaescu a incercat in acest sens sa puna bazele unei legi a salarizarii personalului medical. Speram ca nu se va ajunge la o blocare a sistemului sanitar, pentru ca ar insemna ca prim-ministrul nu trateaza cu seriozitate problema medicilor”, a declarat pentru SanatateaTV.ro, Vasile Barbu, presedinte Asociatia pentru Protectia Pacientilor.

Articolul precedentIn Romania, distonia este o afectiune rara subdiagnosticata
Articolul următorCongresul Mondial de Alergologie si Astm EEACI-WAO incepe pe 22 iunie, la Milano