Medicii de familie, revoltati de controalele privind concediile medicale

0
353

Medicii de familie intentioneaza sa nu mai acorde concedii medicale bolnavilor, deoarece considera ca avalansa de controale declansate de casele de asigurari de sanatate din ultimele zile reprezinta, de fapt, „o vanatoare de vrajitoare”. Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie si Societatea Nationala a Medicilor de Familie vor lua inconsiderare rezilierea conventiilor de eliberare de concedii medicale, incheiate cu casele de asigurari de sanatate.

Dr. Doina Mihaila, presedintele Federatiei Nationale a Patronatului Medicilor de Familie, a declarat ca „se controleaza actele pentru concediile medicale care au fost eliberate din luna ianuarie si pana acum, deci pe vechea legislatie pentru care nu existau aceste metode punitive. S-au aplicat amenzi de cate 50 de milioane de lei vechi, multe din cabinetele medicale neincasand lunar acesti bani. Nu este menirea noastra sa pigulim aceste acte, ci trebuie sa ajutam oamenii aflati in suferinta”. Dr. Doina Mihaila considera ca era de datoria Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sa organizeze intalniri cu medicii de familie prin care sa-i indrume in aplicarea noilor acte legislative privind concediile medicale.

„Orice control are ca prima optiune o activitate de indrumare prin care sa-l invete pe cel care greseste, insa aici s-au dat amenzi pe loc. Nu intelegem aceasta vanatoare impotriva noastra, a medicilor de familie, mai ales cu cat primele cinci, sase zile de concediu medical le plateste angajatorul si nu casele de asigurari de sanatate. Nu ne ramane decat sa credem ca acesti bani vor lua o cale spre a suplini venitul anumitor persoane”, a mai spus dr. Doina Mihaila.

Medicii de familie considera ca amenzile aplicate de casele de asigurari de sanatate constituie abuzuri. „Avem semnale despre aceste abuzuri de la Mures, Tulcea, Galati. La Buzau se fac controale in cabinetele medicilor de familie, chiar in absenta medicului de familie. Totusi, Romania este o tara a Uniunii Europene. La noi este mai rau ca in socialism. Sfatuiesc pacientii sa-si ia o adeverinta tip care atesta calitatea de asigurat si o adeverinta pentru concediul medical pentru ultimele 12 luni, chiar daca acum sunt sanatosi. Nu se stie cand ii loveste boala si nu putem sa-i ajutam in lipsa acestor adeverinte”, a mai precizat dr. Doina Mihaila.

Articolul precedentProgramul „O sansa pentru viata” a crescut rata donatorilor de sange cu 19%
Articolul următorPneumologie – Plamanul, parte a unui intreg