Proiectul “măști biodegradabile” al Universității Politehnica din București a câștigat marele premiu al Concursului de idei WEDO pentru încurajarea economiei circulare.

“Concursul WE DO a încercat să rezolve simultan două probleme existente în societate: implementarea conceptului de Economie Circulară și implicarea femeilor în știință. Pentru noi, acest concurs a reprezentat o provocare și o oportunitate de a ne gândi la cum am putea ajuta, oricât de puțin, lumea din jurul nostru. În urma acestei provocări, ne-am hotărât să găsim o modalitate prin care măștile de protecţie de unică folosință să aibă un impact cât mai redus asupra mediului. Motivarea acestui proiect vine din faptul că, în contextul actual, reciclarea și colectarea selectivă pierd din teren, în fața măsurilor luate pentru minimizarea contagiozității prin contact cu diverse suprafețe. Astfel, ideea noastră are fundamente teoretice și presupune extracția la microunde a unor reziduuri alimentare bogate în celuloză, în urma căreia ar trebui să rezulte o celuloză poroasă, biodegradabilă care, mai apoi, să poată fi folosită pentru fabricarea filtrelor măștilor de protecţie. Acest proces trebuie, însă, optimizat prin găsirea, pe cale experimentală, a parametrilor de operare necesari obținerii acelui tip de celuloză. Premiul obținut în urma acestui concurs reprezintă un pas înainte către continuarea cercetărilor și o dovadă că implicarea în lumea științifică este încurajată în acest moment” a declarat Ioniță Simona, Anul 1, Master Materiale Compozite Avansate cu Destinații Speciale, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.

Concursul WEDO a fost lansat în luna noiembrie 2019 urmând ca etapa finală să se deruleze în luna martie 2020, cu prezentări ale proiectelor selectate, însă din cauza contextului pandemic actual, derularea acesteia a fost amânată pentru luna octombrie 2020 și susținută în mediul online, se arată într-un comunicat al UPB.

Dintre cele 11 proiecte depuse la secțiunea “STUDENTE”, șapte au fost selectate pentru a participa în etapa finală a concursului, locul I fiind obținut de Proiectul “Măști biodegradabile”, ce presupune extracția celulozei poroase din reziduuri alimentare, realizat de studentele Ioniță Simona și Mincu Gina-Daniela.

La rândul său, Mincu Gina-Daniela, Anul 1, Master Control avansat și sisteme în timp real, Facultatea de Automatică și Calculatoare a adăugat că “în primul rând, concursul a încurajat inovația și informarea asupra problemei mondiale, poluarea, ceea ce este de dorit mai ales pentru noi, tinerele generații care pot îmbunătăți situatia actuală prin metode mai sustenabile de reciclare a deșeurilor. În al doilea rând, ar trebui să existe mai multe activități și concursuri care au ca scop îmbunătățirea metodelor de reciclare și nu numai. Faptul că am obținut locul întâi reprezintă o încurajare spre a aduna informații și investi timp în găsirea unei soluții cât mai bune, mai ales în contextul pandemiei care se pare ca ne afectectează pe noi toți, dar și mediul înconjurător. Am dori totuși să ne unim forțele și ideile pentru a realiza un sistem complet de preluare-reciclare a tuturor deșeurilor”.

Concursul de idei WEDO reprezintă o competiție de proiecte adresată atât studentelor din cadrul Universității Politehnică din București, cât și elevelor din învățământul liceal la nivel național. Concursul încurajează soluțiile inventive și durabile de optimizare a interacțiunii dintre producătorii de bunuri de larg consum, utilizatori (companii și persoane fizice), generatori de deșeuri și colectori.