Maratonul Vaccinării Bucureşti, Ediția a 2-a: 9.741 persoane s-au vaccinat în primele 24 de ore

0
51

Un număr de 9.741 persoane s-au vaccinat, până sâmbătă, la  ora 16,45 în cadrul Maratonului Vaccinării Bucureşti, Ediția a 2-a.

Astfel, 8.935 persoane s-au imunizat cu serul de la Pfizer – BIONTech, dintre care 745 de persoane s-au vaccinat cu prima doză, iar alte 806 s-au vaccinat cu Johnson&Johnson, ser care se administrează în doză unică.

Pe centre, situația este următoarea:

Ad in title

Sala Palatului:

  • Pfizer – BIONTech – 5.470 persoane
  • Johnson&Johnson – 544 persoane

Biblioteca Națională:

  • Pfizer – BIONTech- 3.465 persoane
  • Johnson&Johnson – 262 persoane

Maratonul Vaccinării București, Ediția a 2-a a început vineri, 28 mai, la ora 16:00 și se va încheia luni, 31 mai, la ora 8:00.

În cele două centre de vaccinare – Sala Palatului și Biblioteca Națională a României – au fost amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare: 35 la Sala Palatului și 15 la Biblioteca Națională a României.

Sunt așteptați la Maraton atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării București, Ediția I, ce a avut loc în perioada 7 – 10 mai și care trebuie să facă rapelul, cât și cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.

Una dintre noutățile aduse de această ediție a Maratonului Vaccinării București o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză. În acest sens au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.

Maratonul Vaccinării București, Ediția a II-a este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul București, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Municipiului București, Societatea Studenților la Medicină București și Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) și al Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI).

La prima etapă a Maratonului Vaccinării – Ediția București, desfășurată în perioada 7-10 Mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane.

Articolul precedentVIDEO Fiul conf. dr. Mihai Craiu s-a vaccinat la Maratonul Vaccinării București
Articolul următorIoana Mihăilă a vizitat Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital din România care tratează lepra