MApN: Doi pacienți cu arsuri, transportați în Germania

0
89

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Timișoara – Hanovra – Hamburg – Otopeni, pentru transportarea a doi pacienți, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit acestora, ambii pacienți au fost diagnosticați cu arsuri și vor fi tratați în facilități medicale de specialitate din Germania.

„Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Echipa medicală va fi formată din specialiști ai UPU-SMURD București și ai Ministerului Apărării Naționale”, potrivit MApN.

Articolul precedentDr. Geantă: Conviețuirea cu SARS-CoV-2 necesită un plan complex, nefiind suficientă restartarea vaccinării
Articolul următorMinistrul Educației: Școlile trebuie să se deschidă primele și să se închidă ultimele