Managerul Spitalului Municipal Urziceni, suspendat din funcție. Decizia, anunțată de primar, în subordinea căruia se află unitatea medicală

0
291

Managerul Spitalului Municipal din Urziceni, unde unei tinere i s-a refuzat acordarea asistenței medicale și a născut pe trotuar, în fața unității medicale, a fost suspendat din funcție.

Decizia a fost anunțată, miercuri, de primarul din Urziceni.

„Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată Direcția de Sănătate Publică şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila”, a declarat primarul.

Primarul a afirmat că nu a mai aşteptat rezultatul anchetelor demarate în acest caz, din cauza presiunii exercitate de către opinia publică şi mass-media.

Primarul a mai anunţat că, la ora 16.00, va avea o discuţie cu ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, pe tema „actului medical care are loc în spital, nu pe tema actului managerial”.

O femeie de 24 de ani a născut, luni, pe trotuarul din faţa Spitalului Municipal din Urziceni. Ministrul Sănătății a cerut, luni, într-o conferință de presă, demisia de onoare sau demiterea managerului spitalului din Urziceni de către primărie, în subordinea căreia se află unitatea medicală.

„La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15.00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului”, a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

 

Articolul precedentCum ar putea ajuta inteligența artificială la depistarea cancerului de sân. Datele preliminare ale unui nou studiu
Articolul următorStimularea creierului cu ajutorul electrozilor ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor de ADHD la copii, potrivit unui no studiu