Mai mult de 90% dintre leziunile precanceroase asociate cu HPV 16 si 18 pot fi prevenite prin vaccinare

0
19

Cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer, dupa cel mamar, care afecteaza femeile din Uniunea Europeana cu varsta intre 15-44 de ani. Astfel, anual, in spatiul Uniunii se confirma aproximativ 33.000 de cazuri de cancer de col uterin, din care 15.000 de femei decedeaza, conform www.ecdc.europa.eu .

Prima cauza a aparitiei si dezvoltarii cancerului de col o reprezinta infectia persistenta a tractului genital cu unele tipuri specifice, care se cantoneaza la acest nivel, de papiloma virus uman (HPV).

HPV reprezinta un grup de peste 100 virusuri, dintre care 40 au specificitate pentru a se dezvolta si multiplica la nivelul tractului genital. Din cele 40 de tipuri, 14 tulpini de HPV prezinta un risc crescut de cancer de col, cancere ano-genitale, de vagin, vulva, anus sau cancere de gat, acesta din urma intalnindu-se atat la femei cat si la barbati.

Ad in title

De altfel, este posibil ca o persoana sa prezinte mai multe tulpini de HPV. 70% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de tulpinile 6 si 18 de HPV, pe cand tulpinile 6 si 11 sunt cele care cauzeaza in 90% din cazuri condiloamele genitale (veruci genitale – manifestarea clinica a unei infectii active cutaneo-mucoase a regiunii genitale, perigenitale si perianale), potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

in ceea ce priveste modul de transmitere a infectiei cu HPV, specialistii atentioneaza asupra contactului genital (cel mai frecvent in timpul actului sexual). Exista si situatii, insa foarte rare, in care femeia gravida cu veruci genitale cauzate de HPV sa transmita infectia cu HPV la copilul ei in timpul nasterii. in aceste cazuri, copilul poate dezvolta veruci in gat (la nivelul laringelui), o afectiune numita Papilomatoza respiratorie recurenta juvenila (JORRP), potrivit www.vaccines.gov .

Cancerul de col uterin poate fi prevenit insa prin vaccinare, mai mult de 90% dintre leziunile precanceroase asociate cu HPV 16 si 18 putand fi evitate in acest mod. in Europa au fost autorizate doua vaccinuri profilactice contra HPV, mai exact un vaccin bivalent si unul tetravalent. Ambele vaccinuri au un profil de siguranta bun si protejeaza impotriva tipurilor de HPV cu risc ridicat, respectiv tulpinile HPV 16 si 18. Vaccinul tetravalent protejeaza si impotriva HPV 6 si 11.

Vaccinurile se administreaza in trei doze, pe o perioada de sase luni, insa nu vindeca infectiile existente. Prin urmare, imunizarea trebuie realizata inainte de debutul activitatii sexuale. Vaccinarea impotriva HPV este recomandata fetelor si baietilor in varsta de 11-12 ani, cat si pentru aceia cu varsta intre 13 pana la 21 de ani, care nu au fost imunizati. De altfel, vaccinul impotriva HPV poate fi administrat la barbatii in varsta de 22-26 ani care nu au finalizat seria de trei doze. Vaccinarea este, de asemenea, recomandata homosexualilor si bisexualilor, precum si barbatilor care au un sistem imunitar compromis (inclusiv persoanelor cu HIV/SIDA), pana la varsta de 26 de ani, in cazul in care nu au fost vaccinati anterior, potrivit www.vaccines.gov.

Articolul precedentPneumococul, responsabil de aparitia mai multor tipuri de infectii
Articolul următorMinisterul Sanatatii: au fost recoltate probe din 208 spitale care folosesc dezinfectanti de la Hexi Pharma