MAI: Amenzi de un milion de lei, în ulitmele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID-19

0
350

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în colaborare cu alte autorități, au organizat peste 1.300 de acțiuni pentru a verifica dacă măsurile de protecție sanitară sunt respectate, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Verificările au vizat aproximativ 7.500 de operatori economici, 208 operatori transport persoane și peste 13.500 de obiective de interes, dintre care 5.700 de restaurante, terase, fastfood-uri.

De asemenea, au fost verificate peste 86.800 de persoane.

“Acțiunile de control au fost desfășurate de aproximativ 15.700 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și ANSVSA”, a precizat comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

În urma verificărilor, au fost aplicate 6.520 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1 milion de lei.

Peste 5.600 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală, carantina sau izolarea.

18 cetățeni au sunat, în ultimele 24 de ore, la TelVerde 0800.800.165 pentru a semnala cazuri de nerespectare a regulilor de protecție sanitară. Sesizările au fost verificate la nivelul municipiului București și a zece județe, fiind confirmate aspectele semnalate prin cinci dintre sesizări. De asemenea, au fost verificate alte opt sesizări însoțite de imagini foto/video. Doar două au fost confirmate.

14 elicoptere, pregătite pentru misiuni aeromedicale, în perioada Crăciunului

Și în următoarele zile, verificările vor viza în special obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat.

“Polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, pompieri și cu reprezentanți ai Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, vor efectua verificări în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și la terase sau restaurante, pentru a proteja sănătatea cetățenilor prin descurajarea organizării unor activități care ar putea contribui la răspândirea virusului SARS-CoV-2”, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAI.

De asemenea, în perioada Crăciunului, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. este pregătit să execute cu 14 elicoptere misiuni de ordine și siguranță publică și misiuni aeromedicale, precum și să ofere sprijin pentru transportarea plasmei hiperimune și a pacienților confirmați cu COVID-19.

“Având în vedere că în anii trecuți, în această perioadă,  eram obișnuiți să petrecem alături de cei dragi, să mergem în vizită, să participăm la reuniuni de familie sau cu prietenii, reluăm recomandarea adresată cetățenilor și operatorilor economici de a manifesta prudență și responsabilitate prin respectarea măsurilor luate de autorități pentru limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19. Depinde de fiecare dintre noi să oprim răspândirea virusului”, mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.

Articolul precedentMinistrul Sănătăţii, „moderat optimist” în ce priveşte dorinţa românilor de a se vaccina
Articolul următorFranța a autorizat vaccinul Pfizer/BioNTech anti COVID-19. Când va demara programul de vaccinare