Ştergerea mânerelor cărucioarelor de la supermarket cu dezinfectant pentru a preveni transmiterea COVID-19 ar putea fi de domeniul trecutului, în Belgia cel puţin, unde inginerii au venit cu ideea unui dispozitiv care bombardează cărucioarele pentru cumpărături cu lumină ultravioletă pentru a le igieniza, informează Reuters.

Invenţia este testată în trei magazine, unde cumpărătorii iau un cărucior, îl introduc într-o cutie din metal, după care închid uşa în urma sa. La finalul a zece secunde, uşa se deschide, iar clienţii, cu mâinile proaspăt igienizate, iau căruciorul şi se îndreaptă către zona de cumpărături.

”Vrem ca procedura să fie mai simplă chiar decât folosirea unui cuptor cu microunde”, a spus Jean Demarteau, membru al unei asociaţii cu sediul în oraşul Namur, denumită OpenFlow, ai cărei voluntari creează obiecte pentru a contribui la combaterea noului coronavirus.

”Avem echivalentul a peste 2.000 de sori în termeni de putere UVC aplicată asupra căruciorului. Aşadar, virusurile nu au nicio şansă să supravieţuiască după ce ciclul ajunge la final, uşa se deschide automat, iar căruciorul este gata pentru a fi utilizat”.

Iradierea cu UVC, o lumină ultravioletă cu lungime de undă scurtă, funcţionează asemenea unui dezinfectant, distrugând sau inactivând microorganismele.

Dispozitivul belgian pentru dezinfectarea cărucioarelor costă 7.000 de euro în cazul modelului de bază, dar designerii spun că preţul va fi amortizat la finalul a trei luni întrucât supermarketurile nu vor mai fi nevoite să angajeze oameni care să cureţe cărucioarele după fiecare utilizare.