Lucrările la Secția de Pediatrie din Piatra Neamț vor fi reluate după o lungă perioadă de blocaj

0
228

Lucrările de modernizare ale Secției de Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț vor fi reluate, după o perioadă lungă de stagnare. Decizia a fost luată în urma unei vizite efectuate de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, care a ascultat preocupările părinților copiilor internați în unitatea medicală.

Deși saloanele sunt curate și igienizate, lipsa culorii, a jucăriilor sau a elementelor care pot aduce confort emoțional face ca spațiul să fie lipsit de căldură – exact acolo unde copiii au cea mai mare nevoie de sprijin și alinare.

În cadrul vizitei, președintele a discutat și cu personalul medical, care a semnalat realitățile cu care se confruntă zi de zi, inclusiv stagnarea lucrărilor de reabilitare începute în urmă cu peste 6 ani. În urma discuțiilor, conducerea Consiliului Județean a decis reintroducerea acestor lucrări pe agenda de priorități a administrației.

„E greu să treci printr-o suferință când ești copil. E și mai greu când mediul în care te afli nu te ajută deloc. Am decis să mă implic personal și să modernizez, din resurse proprii, un salon cu 6 paturi. E un gest mic, dar care sper să inspire. Și mă bucur să văd deja semnale de la oameni care vor să facă același lucru – oameni de afaceri, colegi din administrație, din politică, oameni cu suflet.”, a declarat președintele Daniel Harpa.

Totodată, a fost anunțat și un control administrativ pentru a stabili cauzele întârzierii modernizării, cu scopul de a reda copiilor internați un spațiu medical modern, prietenos și sigur.

În completarea acestor măsuri, secția va fi dotată în perioada următoare cu o rampă de acces pentru tărgi și cărucioare, facilitând astfel deplasarea pacienților și activitatea personalului medical.

Articolul precedentSUUB recomandă protecția solară și monitorizarea alunițelor vara
Articolul următorTimorul de Est, certificat de OMS ca țară fără malarie