Lista medicamentelor gratuite acordate prin CNAS in programele nationale de sanatate a fost extinsa

0
343

Lista medicamentelor decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) , precum si a celor acordate in cadrul programelor nationale de sanatate a fost extinsa. Ordinul comun al ministrului Sanatii si cel al presedintelui CNAS a fost publicat in Monitorul Oficial.

Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au completat anexa nr. 2 la Ordinul ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale si a preturilor de decontare ale medicamentelor care se acorda bolnavilor in cadrul programelor nationale de sanatate si a metodologiei de calcul al acestora.

Modificarile vizeaza introducerea unor noi medicamente in cadrul programelor nationale de sanatate, dar si scoaterea altor pozitii. Astfel, in Subprogramul de tratament si monitorizare a persoanelor cu infectie HIV/SIDA si tratamentul postexpunere, au fost introduse optsprezece pozitii noi. Alte medicamente au fost introduse in Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoza, unde au fost introduse doua pozitii noi. Este vorba de Levofloxacinum, solutie perfuzabila 5mg si Capreomycinum, pulbere pentru solutie injectabila.

in Programul national de oncologie au fost facute 14 modificari, si au fost introduse doua medicamente noi. Este vorba de Cetuximabun, solutie perfuzabila 5mg/ml si Bortezomibum, pulbere pentru solutie injectabila 3,5 mg.

in cadrul Programului national de diabet zaharat – Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat au fost introduse sase medicamente noi.

De asemenea, au fost introduse noi medicamente si in cadrul Programului de diagnostic si tratament pentru boli rare si sepsis sever, in subprogramul Boli neurologice degenerative/inflamator-imune. Este vorba de Imunoglobulina normala pentru administrare intravasculara si Riluzolum, comprimate filmate 50mg.

in Programul national de boli endocrine – Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu osteoporoza, gusa datorata carentei de iod si proliferarii maligne a fost introdus Alfacalcidolum, capsule moi, 0,50 micrograme.

Șapte pozitii noi se regasesc in cadrul Programului national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana, subprogramul “Transplant medular”. in subprogramul de “Transplant hepatic” alte doua noi pozitii au fost inserate, iar in subprogramul de “Transplant renal, transplant combinat de rinichi si pancreas”, au fost introduse sase medicamente.

O noua pozitie apare si  in subprogramul “Tratamentul starii posttransplant in ambulatoriu al pacientilor transplantati”. Alte doua medicamente au fost introduse in Programul national de supleare a functiei renale la bolnavii cu insuficienta renala cronica.

 

 

Articolul precedentINTERVIU Presedintele OAMGMAMR Filiala Bucuresti: Cum trebuie sa comunice asistentele cu pacientii?
Articolul următor13 minute de exercitii fizice zilnic prelungesc speranta de viata cu trei ani „“ studiu