Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

0
441

Lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. Persoanele care sosesc în România din aceste țări sau zone trebuie să stea în carantină, potrivit Hotărârii numărul 1, adoptată, duminică, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Pe lângă actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic, Hotărârea prevede reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

De asemenea, persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în carantină, ori sa aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

Stat/Zona/Teritoriu (Rata de incidenta cumulata la 100.000 locuitori*):

Gibraltar – 1872,9

Liechtenstein  – 1506,1

Lituania – 1336,6

San Marino – 952

Panama – 943,2

Slovenia – 913,7

Olanda – 907

Serbia – 893

Cehia – 875,7

Statele Unite ale Americii – 874,6

Muntenegru – 846,7

Jersey – 820,1

Suedia – 815

Danemarca  – 793,4

Georgia – 779,1

Puerto Rico – 753,1

Elveția – 748

Luxemburg – 745.,6

Marea Britanie – 720,7

Croația – 720,3

Slovacia – 644,1

Estonia – 585,2

Letonia – 581,4

Israel – 532,9

Cipru – 520,2

Palestina – 503,9

Portugalia – 466,3

Turcia – 411,9

Monaco – 408,0

Macedonia de Nord – 393,1

Azerbaidjan – 390,7

Germania – 379,1

Sint Maarten – 377,8

Republica Moldova –  367,8

Liban – 362

Austria – 353,9

Columbia – 349,9

Italia – 337,9

Ungaria – 335,6

Polonia – 330,1

Andorra – 326,9

Curaçao – 321,1

Africa de Sud **  – 254,4

*(date publicate de ECDC miercuri 30 decembrie 2020 pentru perioada 14-27 decembrie)
**includerea pe listă a Africii de sud s-a realizat din cauza dovezilor de circulație pe teritoriul acestei țări a unor tulpini de virus SARS CoV-2 care prezintă multiple mutații.

Măsurile adoptate duminică:

Începând de luni, 04.01.2021, ora 19.00, se permite reluarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România.

Toate persoanele care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test negativ, rapid antigenic sau RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de data intrării în țară.

Excepțiile de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele care sosesc din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se aplică doar pentru:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă eplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) piloții de aeronave şi personalul navigant;

e) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

f) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora.

Articolul precedentCNACV: Vaccinarea împotriva COVID-19, extinsă în toate judeţele
Articolul următorGheorghiță: Capacitatea de vaccinare ar putea să atingă cel puţin 140.000 de persoane/zi