Liderii europeni, acord pentru recunoaşterea reciprocă a testelor rapide pentru COVID-19

0
3

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit, miercuri, cu privire la o recunoaştere reciprocă a testelor antigen, în ajunul unui nou summit european, prin videoconferinţă, dedicat coordonării luptei împotriva pandemiei, informează AFP, citând surse diplomatice.

O procedură scrisă a fost lansată pentru confirmarea acestui acord înainte de începerea summitului, joi.

Testul antigen nu necesită analize de laborator, iar rezultatul poate fi cunoscut pe loc în numai 10-30 de minute, dar acesta este mai puţin sigur decât testul PCR.

Comisia Europeană pledează din noiembrie 2020 pentru utilizarea testelor antigen rapide, pe lângă testele PCR, pentru a limita propagarea virusului, a detecta infectările cu SARS-CoV-2 şi a limita măsurile de izolare sau carantină.

Aceste teste rapide sunt considerate drept o soluţie pentru călătorii care se întorc dintr-o ţară non-europeană.

Franţa în special a cerut această recunoaştere reciprocă a testelor antigen. „Între Franţa şi Irlanda, testele PCR funcţionează, pentru că nu diferă, dar nu este şi cazul testelor antigen, deoarece Irlanda nu le recunoaşte încă, a declarat, duminică, secretarul de stat francez Clement Beaune.

Comisia recomandă utilizarea testului antigen „în situaţii specifice, pentru a identifica prompt contaminarea într-un nou focar al epidemiei sau pentru a monitoriza „persoanele cu risc ridicat, cum ar fi personalul medical sau cel din căminele de bătrâni.

windows 7 home basic lizenz kaufen

Articolul precedentCanada: Frontierele rămân închise până pe 21 februarie
Articolul următorDGPMB: Persoane bănuite că au încasat ilegal indemnizații de sprijin în contextul pandemiei de coronavirus