Licitaţia pentru lucrări de consolidare şi renovare a unor clădiri care aparţin Maternităţii Bucur, publicată în SEAP

0
139

Două clădiri ale Maternităţii Bucur vor fi reabilitate cu bani din PNRR, iar valoarea finanţării depăşește 35 de milioane de lei.

”Am publicat în SEAP licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare, asistenţă tehnică şi lucrări de consolidare şi renovare a unor clădiri care aparţin Maternităţii Bucur, edificată în anii 1930”, a scris, pe Facebook, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că cele două clădiri (Corp A şi B ) vor fi renovate cu fonduri PNRR, valoarea finanţării nerambursabile fiind de 35,3milioane lei, iar perioada de implementare este de 40 de luni de la semnarea contractului de finanţare.

”Printre lucrările care se vor efectua se numără asigurarea structurii de rezistenţă a clădirilor (consolidarea fundaţiilor, a subsolului tehnic, introducerea unor pereţi structurali din beton armat etc.), consolidarea seismică şi reabilitarea termoenergetică”, a mai transmis primarul general al Capitalei.

Potrivit sursei citate, termenul pentru depunerea ofertelor este 6 iunie 2023.

Articolul precedent12 motive comune pentru care colesterolul rămâne totuși ridicat
Articolul următor„Folosiţi Protecţia?”, campanie destinată adolescenţilor pentru perevenirea cancerului de piele