Legea privind acordarea unor fonduri pentru un program de control al tuberculozei, promulgată de președinte

0
545

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind aprobarea OUG nr.112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”.

Programul este finanţat de Fondul Global de Lupta Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, prin Grantul de Tranziţie ROU-T-MOH, şi este implementat de către Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia Româna Anti-SIDA ARAS, pe perioada 1 octombrie 2018 – 31 martie 2021.

În cadrul programului sunt incluse o serie de activităţi dedicate întăririi capacităţii Ministerului Sănătăţii de a controla epidemia de tuberculoză.

Articolul precedentFostul director al Spitalului „Victor Babeș”: Bucureștiul se va închide mai mult ca sigur
Articolul următorCum funcționează cele patru seruri anti-COVID aprobate de UE