Lansarea cartii internationale „Gynecologic Oncology” a avut loc in Bucuresti

0
276

Un material international inedit, si anume cartea „Gynecologic Oncology”, a fost lansat in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc la Spitalul Filantropia din Bucuresti, in data de 18 martie 2011.

Autorii cartii, prof. univ. dr. Gheorghe C. Peltecu, de la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie Filantropia si Claes G. Tropé, de la Departamentul de Ginecologie Oncologie al Spitalului Universitar din Oslo, spun ca nu orice ginecolog poate trata o boala maligna. Un ginecolog care isi asuma responsabilitatea de a trata o asemenea afectiune trebuie sa fie nu doar un expert tehnic, ci trebuie sa aiba si excelente cunostinte de biologie tumorilor, trebuie sa cunoasca principiile radioterapiei si chimioterapiei, si sa fie antrenat sa actioneze independent.

Prof. univ. dr. Gheorghe C. Peltecu a reamintit in cadrul evenimentului lansarii ca este necesara specialitatea de ginecologie oncologie in Romania. Realizarea cartii „Gynecologic Oncology” a fost o dorinta de a ridica un standard deoarece a€œproiectul editorial este unul inedit, am scris o carte de maturitate, ale carei informatii diseminate vor ajunge la cei care lucreaza in sistemul de ginecologie oncologie”, a afirmat prof. univ. dr. Gheorghe C. Peltecu.

a€œLa realizarea cartii „Gynecologic Oncology” au participat 49 de autori de la cele mai mari centre ale medicinei contemporane, dintre care aproximativ 40 sunt specialisti din strainatate, din tari de pe mai multe continente, care au reusit performanta redactarii unei carti internationale in limba engleza, un material amplu si complex, foarte bine structurat, cu informatii bine plasate”, a declarat prof. univ dr. Radu Vladareanu, co-autor al cartii „Gynecologic Oncology”.

Prezent la eveniment, conf. dr. Catalin Vasilescu, chirurg la Spitalul Clinic Fundeni, a declarat ca a€œpeisajul literaturii medicale din Romania este dezolant, dar odata cu aparitia cartii „Gynecologic Oncology”, un proiect mare, complex din punct de vedere editorial, care a durat doi ani, exista o speranta. Activitatea noastra se desfasoara pe trei trepte, cea clinica, de cercetare si de invatamant, iar aceasta carte le acopera cu success pe toate”.
Acum aproape 30 de ani a fost fondata, in Statele Unite ale Americii, Societatea de Ginecologie Oncologie. Experienta acumulata in timp a demonstrat ca pentru o cat mai buna tratare a pacientelor este nevoie de o echipa multidisciplinara de specialisti. Din aceasta echipa trebuie sa faca parte cel putin un chirurg ginecolog oncolog, un medic oncolog, un radioterapeut si un patolog. Un chirurg estetician, un psiholog si un specialist in terapia durerii ar putea si ei sa faca parte din aceasta echipa.

Cartea „Gynecologic Oncology” are rol de tratat pentru studenti, rezidenti, specialisti tineri si seniori, iar peste 400 de copii ale cartii vor fi distribuite gratuit in sistemul de invatamant si in sistemul de ginecologie oncologie.

Articolul precedentAPSR a anuntat o serie de masuri pentru imbunatatire sistemului medical
Articolul următorIncidenta si prevalenta infectiei HIV/SIDA, cele mai scazute din Europa